Facebook Pagelike Widget

FINANȚĂRI

  • PROGRAMUL PRIVIND CASAREA AUTOVEHICULELOR UZATE — RABLA LOCAL UAT CĂLAN

    A FOST PUBLICATĂ LISTA CU UAT-URILE ELIGIBILE PENTRU PROGRAMUL RABLA LOCAL În urma încheierii evaluării de către Administrația Fondului de Mediu (AFM) a cererilor de înscriere depuse de către unitățile…

  • ANUNȚ DE PARTICIPARE pentru acordare de finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit de interes local

    Acordare de finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit de interes local, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general,…

  • Începerea lucrărilor de execuţie – Sala de Sport Orășenească – CĂLAN

    Compania Națională de Investiții, având în vedere obţinerea Autorizaţiei de construire nr. 36/06.10.2022, precum şi aprobarea proiectului tehnic, a dispus începerea lucrărilor de execuţie pentru obiectivul de investiţii „Construire Sală…

  • COMUNICAT

    Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat finanțarea din fonduri nerambursabile a proiectului „ÎNFIINȚAREA UNUI CENTRU DE COLECTARE PRIN APORT VOLUNTAR ÎN ORAȘUL CĂLAN, JUDEȚUL HUNEDOARA”, depus de către UAT…

  • NOI LUCRĂRI DE INFRASTRUCTURĂ ÎN U.A.T. CĂLAN

    În perioada următoare vor fi realizate noi lucrări la infrastructura Orașului Călan, după cum urmează: ALIMENTAREA cu APĂ POTABILĂ a satelor Sântămăria de Piatră și Sâncrai și REALIZAREA REȚELELOR de…

  • Anunț de participare

    Finanțare nerambursabilă pentru activități nonprofit de interes local, în anul 2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 – sesiunea a II-a 2022

Skip to content