REPERE ISTORICE

Nenumărate dovezi materiale (fragmente de ceramică arsă, piatră șlefuită, cremene, topoare, brățări din bronz etc.) au fost descoperite în satele Valea Sângeorgiului, Sântămăria de Piatră, Strei Săcel și Strei, atestând prezența omului pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri. Urmele găsite în cele două peșteri din dealul Măgura, păstrate la Muzeul județean din Deva arată că pe aceste meleaguri au existat așezări omenești încă din neoliticul vechi (5500-3500 i.e.n.). Perioada de tranziție de la neolitic la epoca bronzului (2200-1800 î.e.n.) este atestată de fragmentele de ceramică ale unor vase din lut ars cu ornamente încadrate în cultura Coțofeni. Descoperirile arheologice făcute în localitate, cum sunt cele două măsele de mamut, atestă o așezare din paleolitic. Din neolitic au fost găsite fragmente de vase, urme de chirpici, oase de animale, coarne de cerb, etc. Perioada de tranziție către epoca bronzului (circa 1900 -1700 ȋ.e.n.) e atestată de fragmentele de vase cu ornamentații din lut ars (Streisȋngeorgiu), pietre de lustruit și măcinat, fragmente de ciocane din piatră șlefuită. Acestea dovedesc că așezarea a fost intens locuită.

Daco–geţii de pe aceste teritorii și-au perfecţionat uneltele, locuințele, armele, stilul de viață, fapt ce a determinat o rapidă dezvoltare a forţelor de producţie și a legăturilor geto–dacilor cu lumea greco–romană din sudul şi răsăritul ţării. Imediat după această perioadă, zona se dezvoltă exploziv, datorită calcarului din dealul Măgura, folosit exclusiv în construcţiile impunătoare din Munţii Orăştiei.  Ȋn a doua epocă a fierului (sec. V sec I ȋ.e.n.) daco geții și-au perfectionat uneltele, fapt ce a dus la creșterea productivității muncii și să nască un surplus de produse. Cele două secole ce au precedat cucerirea Daciei de către romani, au ȋnsemnat o rapidă dezvoltare a forțelor de producție, determinate de generalizarea fierului, a legăturilor geto dacilor cu lumea sclavagistă greco romană din sudul și răsăritul țării. Cucerirea romană, a adus ȋn ȋntreaga Dacie, deci și pe teritoriul pagus-ului Aquaensis, schimbări profunde de ordin economic, politic, social și cultural. Acest pagus se află pe teritoriul actualului oraș Călan. Pe marele drum roman ȋn Tabula Peutingeriană este amintit Aquae. Așezarea civilă de Ia Aquae era puternică, acest lucru fiind dovedit prȋn varietatea de urme materiale ce au fost semnalate ȋn Călan și ȋn jurul său; chiar și azi mai pot fi găsite căramizi romane și ceramică. Urme ce au fost găsite sunt: zidarii, coloane, capiteluri, diferite sculpturi ȋn piatră, căramizi și monede de la ȋmparatul Traian la Filip Arabul. Despre localitatea Aquae ne informează o știre epigrafică, care a fost găsită ȋn biserica satului Călanul Mic, la cca 1 km de băi. În ambele războaie dacoromane, (din 101–102 şi 105–106 e.n.) o parte din lupte s-au purtat pe valea Streiului şi pe valea Luncanilor. Istoricii au identificat râul Strei cu anticul Sargeţia, despre care Dio Cassius relatează: „Dacia ajunsese sub ascultarea romanilor şi Traian descălecă aici oraşe. Se găsiră şi comorile lui Decebal, cu toate că ele erau ascunse sub râul Sargeţia, care curge pe lângă scaunul domniei sale. Căci Decebal prin mijlocirea captivilor săi, abătu râul, săpă albia lui şi punând întransa mult argint şi mult aur, precum şi alte lucruri de mare preţ şi care puteau suferi umezeala, puse peste pietre şi grămădi pământ: după aceea aduse din nou râul în albia lui, iar în peşteri tot cu ajutorul acelor captivi ascunse veşmintele şi alte lucruri de felul acesta. După ce făcu aceste, el ucise pe captivi, ca să nu spună nimic nimănui. Dar Bicilis, un om de-al lui, care ştia ce se lucrase fu prins şi dădu pe faţă toate acestea …”

Unii chiar mai caută încă comori în albia Sargeției și peste tot pe unde acest sacru pământ respiră istorie. În timpul stăpânirii romane (106-271), localitatea Aquae, cu rang de ”pagus”, cea de-a doua ca mărime după Sarmisegetusa Ulpia Traiana, era antrenată efervescent în viața economică a civilizației romane. Vasile Pârvan demonstrează că localitatea Aquae este amintită de Ptolemeu. În preajma pagusului Aquae existau o multitudine de alte așezări romane (vicus-uri), ale căror urme au fost descoperite pe teritoriul satelor componente ale actualului oraș Călan.

Se spune că denumirea orașului Călan vine de la numele unui episcop (CALANUS) care a avut aici o moșie cu mai bine de 650 ani în urmă. Cercetări recente au demonstrat că în mare parte legenda este adevărată, episcopul cu pricina fiind membru al neamului Bar Kalan, un clan războinic ungar care în secolul al XII-lea și-a stabilit o reședință de vară pe actualul teritoriu al satului Sâncrai, în jurul căreia, împreună cu românii băștinași, a dezvoltat câteva localități dintre care două le-au purtat numele: Călanul Mic și Călanul de Jos (azi strada Crișeni) menționate prima dată în documente în anul 1387. Călanul Mic este menţionat prima dată ȋn documente, ȋn 1387 ca o moşie cnezială, apoi ȋn 1482 când apare sub denumirea de Puszta Kalan. Ȋn 1733 este menţionat sub denumirea de Krisani, apoi ȋn 1750 de Krischeni, iar ȋn 1760 sub denumirea de Puszta Kalan. Anterior, în zona Călanului se consolidaseră moșiile unor cneji și juzi români care și-au păstrat față de voievodat și principatul Transilvaniei vreme indelungată o poziție și situație politică, administrativă și judecătorească proprie, chiar după cucerirea ungară din secolele XI-XIII. Satele din jur au fost transformate treptat în sate iobăgești, proces ce s-a încheiat la sfârșitul secolului al XVI-lea. Țăranilor li s-au impus obligații față de biserică, stat și stăpânul moșiei.
1313 – 1314 – Din această perioadă provin cele mai vechi mențiuni documentare, care certifică existența cnezatului Streisângiorgiului, potrivit pisaniei descoperite în capela de curte din localitatea cu același nume. Cnezii din Streisângiorgiu și Strei sunt două ramuri ale aceleiași familii, care stăpânesc zona de facto până în preajma anului 1400.
1315 – Atestarea documentară a localității Sântămăria de Piatră.
1320 – Atestarea documentară a localității Sâncrai.
1346 – Atestarea documentară a localității Batiz.
1377 – Menționarea districtului Strei – „districtus fluvii Stryg” și atestarea documentară a localității Streisângiorgiu.
1387 – Atestarea documentară a Călanului (Crișeni și Sâncrai) și a Călanului Mic. Sigismund de Luxemburg al Ungariei semna o diplomă regală de recunoaștere a vasalității, în care, în limba latină a vremurilor, erau amintite morile de apă de pe Strei aparținătoare obștilor localităților amintite: ”…kenezius de Chalantheluck, molendinum in fluvio Strig existens in loco habitationis vel …”
1392 – Cnezii de Streisângiorgiu obțin de la rege întăriri asupra satelor Grid, Strei-Săcel și Valea Sângiorgiului, iar în 1440 le este întărită stăpânirea asupra unui sat din apropiere de Ohaba-Streiului.
1419 – Atestarea documentară a localității Nădăștia de Jos.
1447 – Atestarea documentară a localității Nădăștia de Sus.
1453 – Atestarea documentară a localității Strei. La mijlocul secolului XV Iancu de Hunedoara are în stăpânire și posesiuni din zona centrală a comitatului: Călanu Mic, Sâncrai, Călan (Crișeni), Strei Săcel, Streisângiorgiu, Ruși, Strei, Nădăștia de Jos și Nădăștia de Sus.
1482 – Apare în documente, pentru prima dată, denumirea de Kalan.

1760 – Apare în documente, pentru prima dată, numele de Puszta Kalan.
15 decembrie 1763 – nobilul Samuel Zeik din Strei este delegat de către Guberniul Transilvaniei să afle un local potrivit pentru organizarea și funcționarea noii instanțe numite „Tabla Continua” a comitatului Hunedoara.
1784 – Răscoala lui Horea antrenează toate satele de pe valea Streiului, inclusiv cele din zona Călanului.
1867 – A fost cumpărat de către Administrația Societății Brașovene de Mine și Metalurgie, având în frunte ca președinte, pe Max Egon, principe de Furstenberg, iar ca vicepreședinte pe baronul Ludwig von Haber senior, un teren de aproape 180 de iugăre, (cca 104 ha), provenit mai mult ca sigur din moșia Kalan, în mare parte mlăștinos, în a cărui hotar urma să înceapă construcția Uzinei Metalurgice (Uzinele de Fier).
Decembrie 1868 – A fost angajat inginerul Otto Gmelin, inventatorul de mai târziu (1882) al cubiloului răcit cu apă, pentru elaborarea planurilor uzinei. Pentru conducerea lucrărilor de construcție propriu-zisă a furnalelor, a fost angajat inginerul Jossef Massenez de la Uzina Duisburg-Hochfeld. Pentru ridicarea furnalelor soseşte la Călan o echipă de aproape 80 de oameni (belgieni, germani, maghiari, cehi, slovaci).
25 mai 1869 – A început construcția primului furnal, de 82mc.
1870 – La începutul anului s-au construit primele 10 case ale coloniei uzinii, clădirea administrativă și laboratorul. Încep lucrările la linia ferată îngustă pentru transportul minereului de la Teliuc la Călan, care se făcea cu vagonete trase de cai.
1871 – În iarnă, începe activitatea Uzinelor de la Călan. Este dat în funcțiune primul furnal.
1875 – A fost pus în funcțiune și furnalul numărul 2 și s-a introdus tracțiunea cu locomotivă cu abur pe calea ferată îngustă către Teliuc. Uzina s-a dezvoltat în continuare prin darea în exploatare a unei secţii de laminate, a unei turnătorii şi a instalațiilor aferente.
1897 – S-a înființat Societatea Anonimă de mine și Metalurgie Călan, societate pe acțiuni, care a preluat, de la Asociația Brașoveană, Uzina Călan, Mina Teliuc, Uzinele Rușchița și Oțelul Roșu.
1899 – Se construiește o instalație de alimentare a uzinei cu apă din râul Strei, prima amenajare hidro a râului din istorie.
1906 – Istoricul Nicolae Iorga publică lucrarea „Neamul Românesc, în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906”. Cele două volume reprezentau rodul perindărilor sale, în Transilvania, Banat şi Crişana, cuprinzând „descrierea ţărilor locuite de români”, în Imperiul Austro-Ungar și menționează Călanul. După ce admiră, dincolo de Strei, pe un mic promotoriu, „Sântămăria de Piatră, a cărei biserică albă se lămureşte foarte bine”, atenţia îi este reţinută de atelierele siderurgice de la Călan. El notează: „Pe un tăpşan de pietroaie negre, fumegă coşurile inalte deasupra lungilor clădiri de lemn, unde se alege şi se lucrează fierul, scos din acest pămant, care nu dă numai holde”.
Desigur, impresiile hunedorene ale istoricului Nicolae Iorga descriu imagini diferite de cele din prezent, înfăţişând o lume pestriţă, multietnică, specifică Ardealului şi Banatului, de la începutul secolului XX, adevărate clișee ale realităţilor acestor meleaguri.
1911 – Uzina din Călan a trecut în proprietatea Societății Uzinelor Metalurgice Rimamuranj și Salgotarjan, care le-a deținut până în anul 1924.

Noiembrie – Decembrie 1918. – O dată cu înființarea consiliilor comunale din Pretura Hațegului, se constituie și Consiliile Naționale Române din localitățile Streisângiorgiu și Valea Sângiorgiului. Totodată s-au înființat și au activat gărzi naționale în Streisângiorgiu, Valea Sângiorgiului și Strei Săcel. Colonia muncitorească din jurul Uzinelor de Fier avea 78 de case.
1 decembrie 1918 – Pe lângă delegații aleși din cele șapte cercuri electorale ale județului care participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia se numără și delegații supleanți din Strei, Ohaba Streiului, Strei-Săcel, Streisângiorgiu și Valea Sângiorgiului, la care se adaugă ”muncitorii de la uzinele Hunedoarei, Călanului, Cugirului”. Adunări populare, care și-au exprimat solidaritatea cu Hotărârile adoptate la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia au fost convocate și la Batiz, Călanul Mare, Călanul Mic, Grid, Nădăștie, Nădăștia Inferioară, Sâncrai și Sântămăria de Piatră.
21 mai 1924 – În urma unei convenții între conducătorii uzinelor din Călan, un grup de acționari de la Societatea industriei fierului din Nădrag, STEG, grupul Titan din Galați, Banca Chrissoveloni S.A.R. și Casa Auschnit se pun bazele unei societăți numite Uzinele Metalurgice „Titan S.A.R.” cu sediul în București. În același an, societatea își schimbă numele în Uzinele Metalurgice „Titan, Nădrag, Călan” și cuprindea: Uzina Călan, minele Teliuc, Uzina Oțelul Roșu, Uzina Galați și Uzina Nădrag.
1927 – La Călan lucrau 40 de funcționari, ingineri și mașiniști și 671 de muncitori.
1929 – În 5 aprilie, prin oprirea totală a lucrului, greva începută în februarie același an, devine grevă generală. Patronatul Uzinei Călan a denunțat contractul colectiv de muncă și a redus în mod automat salarile. Tratativele cu muncitorii au eșuat, pentru că Direcțiunea insista asupra unor reduceri de salariu și concedieri.
1929-1933 – Din cauza marii crize economice la Călan producția este oprită, fiind reluată în anul 1934, când are loc și modernizarea uzinelor.
1948 – La 11 iunie, consorțiul Titan-Nădrag-Călan S.A.R., este naționalizat, alături de cele peste 8.900 de mari unităţi economice, cam tot ce însemna industrie, bănci, companii de asigurări şi companii de transport. În anexa 1 a Legii 119 din 11 iunie 1948 (a naționalizării) consorțiul era la poziția 2, după firma Malaxa Tub S.A.R.
1949-1952 – În colonia muncitorească deja știută sub numele de Călan, s-au clădit primele blocuri de locuințe și o școală de ucenici.
1952 – A fost pus în funcțiune cel de-al doilea furnal complet mecanizat.
1956 -1957 – A fost construită semicocseria, integrată administrativ Uzinei „Victoria” Călan.
1959 – În dreapta râului Strei, pe terasa de lîngă seculara biserică din Streisângeorgiu, a început construirea Orașului Nou Călan.
1961 – Călanul este ridicat la rangul de oraș. La acel moment comuna Crișeni era centrul administrativ al micului conglomerat Colonia Muncitorească (Orașul Vechi Călan), Orașul Nou Călan și satele din imediata apropiere, zonă cu o populație de aproape 10000 de locuitori, al cărei principal motor economic era uzina. Pe agenda de lucru a Marii Adunări Naționale, organismul legislativ al României în perioada 1948-1989, se afla deja ”Legea nr. 3/1960 pentru îmbunătăţirea împărţirii administrative a teritoriului Republicii Populare Romîne” astfel că în anexa explicativă a acesteia a fost introdus pentru prima oară oficial, Orașul Călan. Legea este semnată la 24.12.1960 așa că în 1961 Călanul devine ” in facto”, oraș.
1976 – S-a dat în folosință Casa de Cultură a orașului, cu o sală de spectacole cu aproximativ 400 de locuri.
1981 – A fost dată în folosință o nouă policlinică și o nouă bază sportivă cu teren de fotbal, teren de antrenament și tribune cu 7000 de locuri.
1989 – La Combinatul Siderurgic de la Călan, întins pe aproape 200 de ha, lucrau aproape 8000 de persoane iar populația orașului și a localităților aparținătoare ajunsese la peste 14000. Trebuie amintit faptul că prin cele 1.500.000 de tone de piese turnate obținute în anul 1989, mare parte dintre ele turnate la Călan, România ocupa locul 9 în lume din acest punct de vedere, situându-se in fața Angliei, Canadei, Olandei, Spaniei, Suediei etc.
1998 – Adunarea Generală a Acționarilor de la Combinatul Siderurgic „SIDERMET” S.A. Călan (deținut la acel moment în proporție de peste 99% de către Fondul Proprietății de Stat) a hotărât împărțirea combinatului în 12 societăți mai mici.
2004 – S-au încheiat ultimele privatizări ale unităților foste componente ale SIDERMET S.A. Călan.
2006 – Au expirat ultimele mărci înregistrate ale SIDERMET. S.A.Călan.
2006 – 2012 – Fosta platformă siderurgică a Călanului este lăsată pradă tăietorilor de fier și firmelor de demolări și recuperare de materiale refolosibile.
2012 – Au început lucrările de ecologizare și reabilitare a fostei platforme siderurgice din Călan.
2016 – S-au încheiat lucrările de ecologizare și reabilitare a fostei platforme siderurgice din Călan și a fost deschis Parcul Industrial Călan după o investiție de 64000000ron, din fonduri europene.
4 ianuarie 2022 – A fost finalizată cea mai mare investiție privată (44598535ron) de după 1989 din Călan – o unitate de depozitare și activități de logistică pentru o companie internațională în Parcul Industrial Călan.