Ajutorul de încălzire a locuinţei pentru sezonul rece 1 noiembrie 2022 -31 martie 2023
Începând cu data de 10 octombrie 2022, Direcția de Asistenţă Socială Călan preia cererile şi declaraţiile pe proprie răspundere însoţite de actele doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei și a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate HG nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023 .
Pot beneficia de acest drept familiile care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, anexată prezentului comunicat și prevăzută în Anexa nr. 4 la normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Cererile–declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele justificative se depun la sediul Primariei oraşului Călan, str.Gării nr.1 până la data de 19 noiembrie 2022, pentru stabilirea ajutorului începand cu luna noiembrie 2022.
Formularul de cerere – declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială se poate descărca de pe site-ul primariei orașului Calan : https://www.primariacalan.ro sau se ridică de la sediul primăriei orașului Călan.
Ajutorul de încălzire se acordă pe perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent şi data de 31 martie a anului următor pentru consumatorii vulnerabili de energie electrică, gaze naturale, combustibili solizi şi/sau petrolieri. Acesta se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, acesta fiind cel principal utilizat;
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, în sumă fixă, pe toată perioada anului și vizează consumul de energie electrică, de combustibili solizi şi petrolieri , de gaze naturale şi energie termică.
Documentele necesare acordării ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie sunt următoarele:
- Cererea – declarație pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială;
- Copie după actele de identitate pentru toţi membrii familiei care au acelaşi domiciliu sau reşedinţă la adresa la care se solicită ajutorul, sau locuiesc şi se gospodăresc împreună, sunt înscrise în carte de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
- Copie a unei facturi de furnizare a energiei electrice și a gazelor naturale (toate paginile pentru identificarea cod client, cod loc consum, POD);
- Copie după documentul care atestă calitatea în care deține locuința : (ex.proprietar: contract de vânzare – cumpărare, extras de carte funciară; chiriaș: contract de închiriere valabil la data depunerii; uzufructarul: contract de întreținere cu drept de uzufruct viager; comodatarul: contract de comodat; concesionarul: contract de concesiune,
- Împuternicire din partea proprietarului locuinţei (pentru membrii majori ai familiei cand proprietarul nu locuieste la aceasta adresa sau e plecat in strainatate )sau a titularului contractului de închiriere;
- Acte doveditoare privind veniturile nete lunare realizate de către membrii familiei în luna anterioară depunerii cererii ( ex.cupoane pensie/indemnizații handicap), adeverinta salar, adeverintă ANAF, etc.)
- Declarație privind venitul încasat din subventii APIA
- Declarație vizată de serviciul taxe şi impozite privind bunurile imobile (clădiri, spaţii locative, terenuri); bunuri mobile (autoturisme- copie talon), utilaje agricole (declarație tip care se completează de solicitant și se vizează de Compartimentul Taxe și Impozite din cadrul primăriei Călan) .
- Pentru cine solicită ajutorul de încălzire pe adresa de reședință se solicită negație de la localitatea de domiciliul stabil că nu a solicitat ajutor de încălzire și certificat fiscal privind bunurile mobile și imobile deținute .
- Alte documente după caz.
- Dosar plic
Atenție: Familiile si persoanele singure care au in proprietate cel putin unul dintre bunurile cuprinse în Anexa nr. 4 la HG nr.50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat nu beneficiază de ajutor pentru incalzirea locuintei sau supliment pentru energie.