Începând din 2025 avem cu toții obligația de a colecta separat deșeurile textile, așa cum o facem și cu plasticul, metalele, hârtia și sticla.
Cetățenii Călanului sunt rugați să depună hainele vechi devenite deșeuri, la containerele speciale din zona Casei de Cultură din O.N. Călan.
Deşeurile textile de orice natură – haine vechi, lenjerii de pat, prosoape, covoare sau altele – vor fi colectate separat prin campanii periodice de colectare de 4 ori/an, la fel ca în cazul deşeurilor voluminoase, operatorul zonal de salubrizare având responsabilitatea reciclării sau eliminării acestora.
Programul campaniilor de colectare a deşeurilor textile de la populaţie va fi anunţat din timp, înainte de derularea fiecărei campanii urmând să fie realizată o informare a cetățenilor.
Operatorul de salubrizare va specifica locul (amplasamentul), data şi intervalul orar în care se vor colecta aceste deşeuri textile.
Ca atare vă rugăm să nu depozitați deșeurile textile la platformele de colectare a deșeurilor din oraș, ci să așteptați campaniile de colectare dedicate.
Mulțumim!

