În conformitate cu prevederile Hotârârii Guvernului nr. 1342 din 30.10.2024 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea Programului de susţinere a producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, pentru perioada 2024-2025, beneficiarii pot solicita ajutorul de minimis în termen de 10 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri (01 noiembrie 2024), la DAJ HUNEDOARA.
INFORMARE ajutor minimis legume cultivate in spatii protejate 2024 – 2025.pdf
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producţia de legume în spaţii protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:
- să solicite ajutorul de minimis prevăzut de prezenta hotărâre;
- să utilizeze o suprafaţă cumulată de spaţii proteiate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile de tomate, ardei qras şi/sau lunq şi/sau qoqoşar, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde,.
- c)să marcheze suprafaţa prevăzută la lit. b), la loc vizibil, cu o placă-indicator, pe care să se găsească inscripţia ,Program susţinere legume, perioada 2024 – 2025, beneficiar numărul Direcţia pentru Agricultură a Judeţului Hunedoara”, cu dimensiunea minimă recomandată de 50 cm/70 cm;
- să obţină producţiile minime corespunzătoare culturii de legume;
- să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţille protejate în anul 2023, respectiv la data depunerii cererii;
- să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii şi avizat de OFJ;
- să facă dovada obţinerii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcţie de forma de organizare;
- să obţină legume care nu depăşesc conţinutul maxim aplicabil reziduurilor de pesticide.
Productiile minime sunt următoarele:
- 3.000 kg/1 .000 mp pentru cultura de tomate;
- 2.000 kg/1.000 mp pentru cultura de ardei gras şi/sau lung şi/sau gogoşar;
- 4.000 kg/1 .000 mp pentru cultura de castraveţi;
- 1.500 kg/1.000 mp pentru cultura de fasole păstăi;
- 10.000 plante/1.000 mp pentru cultura de salată; t) 1.000 kg/1.000 mp pentru cultura de spanac; g) 100.000 bulbi/plante/1.000 mp pentru cultura de ceapă verde.
Valorificarea productiilor se face până la data de – 31 ianuarie 2025 inclusiv.
Sprijinul financiar de ajutor de minimis este de maximum 1.000 euro inclusiv / 1.000 mp/beneficiar, suprafată pe care este cultivată exclusiv una dintre culturile specificate anterior.
Beneficiarii completează si depun cererea, insotită de următoarele documente:
- copie a B.1./C.I. al/a solicitantului sau al/a reprezentantului legal dacă cererea este depusă prin reprezentant legallimputernicit;
- copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2025;
- împuternicire/procură notarială şi o copie a B.l./C.1 al/a unui reprezentant, după caz;
- copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea;
- dovadă cont activ bancă/trezorerie;
- adeverinţă, în original, din Registrul agricol, conform înscrisurilor aferente anului 2024, care atestă suprafaţa de teren cu spaţii protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză.
Cererea, insoţită de documentele prevăzute mai sus, poate fi transmisă la DAJ Hunedoara şi prin mijloace electronice şi/sau poştă/curierat.
Str. 22 Decembrie, Nr. 222, Deva, Jud. Hunedoara, cod poştal 330162 – T +40(254) 217 453 T +40(254) 218 555 F +40(254) 212 259 dadrhd@yahoo.com dadr.hdgmadr.ro www.dajhunedoara.ro
Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate şi datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant.